Casa parinteasca nu se vinde si in amintiri ramine in veci
Am gasit o poezie care ma atins pe suflet si mi-a deschis o rana ce tare ma apasa "CASA PARINTEASCA" Dor de casa parinteasca, dor de satul meu natal!!!!
Totuna ma intorc acasa
Din cand in cand mai vin pe-acasa
In satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad in curte
Si mama nu mai iese-n prag.
In poarta-atarna o crenguta,
Un semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid cuprins de nostalgie
Si intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Si niciodata nu mai vin.
Doar nucul cel sadit de tata
Si-al nostru caine gospodar
Ma-ntampina si ma intreaba:
"De ce ne vii atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La strachina ce s-a uscat,
La bietul caine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
In casa lucrurile toate
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama ca le-ar da de rost.
Cand dau sa ies batranul caine,
Cuminte si intelegator,
Imi linge mana, parca-ar-zice:
"Nu ma lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de durere
Ne despartim batuti de soarta...
Totuna ma intorc acasa
Si nu mai pun crenguta-n poarta...
Multumesc MAMA ca iesti linga mine, iarta-ma TATA ca te-am parasit si nu te-am petrecut.